Paharul din mine

Am spart paharul din mine..
pe tine cu toate amprentele tale
lăsate anapoda pe sufletul meu sticlos, fragil, casant...
Acum până şi cuvintele ne cad din gură…se rostogolesc si ne mor la picioare,
Eu le fac respiraţie gură la gură…iar tu le striveşti ..vrei să le laşi amprenta tălpilor tale..dar nu-ţi iese!...
(Nu-ţi mai iese, pentru ca nu mai cântăresti la fel de mult ca până acum.)
Nu vreau eu să te mai las …o să le salvez, o să le bandajez, o să le îngrijesc şi vor trăi!
Doar aşa …că vreau eu!

Am spart paharul din mine…
Te-am izbit de toţi pereţii…aşa, să te faci ţăndări
Şi să te-‘mprăştii în zări,
Să te mănânce toţi corbii lumii
Că prea mi-ai ciupit şi tu vederea
Muşcând hapsân din mine.
Atâta amar de vreme..

Dar gata..până aici, până azi…
Azi am spart paharul de tine din mine,
L-am spart că nu mai vreau să beau,
gata! am ajuns la a IX-a treaptă: iertarea.
Şi sparg, şi sparg …Şi încă sparg…
Să curga din cer,
Potop,
de cioburi, pentru fericire.